M-am întrebat, într-o zi, ce sã fac
Cu trupurile viselor moarte
De foame din lipsã de hranã
Pentru cã, dintr-o datã,
N-am mai știut ce sã le mai dau
Sã mãnânce
Mã gândesc cã doar prezența ta
Le-a adãpat, le-a îngrijit, le-a aranjat
Frumos
Și le-a salvat de la moarte de atâtea
Și atâtea ori.

Și nu era nevoie decât de un zâmbet

Dar de când ai plecat, nu m-am mai descurcat
Deloc
Și cu ochii în lacrimi, le-am privit
Cum se sting unul dupã altul
Gândindu-mã doar cum sã te aduc
Înapoi.
Sunt atât de sigur cã simplul tãu
Sãrut le-ar aduce la viațã
Încât mã strãduiesc sã le pun la pãstrare
Trupurile
În speranța cã n-au murit de tot
Ci sunt doar adormite
Puțin.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Altfel, de ce?
2. Definitiv
3. Inventar
4. Am sã plec din mine
5. Mi-e dor
6. Mai… de tot
7. În aceeași direcție
8. Încã o lacrimã...
9. Sã mã sãruți
10. Ruga
11. Cu o secundã mai târziu
12. Te simt în mine
13. Mãnunchiuri
14. Pasiune
15. Limbaj
16. Într-o cutã
17. Patã de culoare
18. Licurici
19. Cadavrele cuvintelor
20. Cum te visez?