De ce-mi refuzi cu gându-n nori
Minciuna dulce a trasului de sfori ?

De ce e negru tot ce mã înconjoarã ?
Și gândurile și fețele oamenilor
Și frunzele copacilor
Și zâmbetul tãu
Și aerul ce-l trag în pieptul
Negru ?
Privirile ce mã lovesc în priviri
Sunt pline de funingine
Picioarele se târãsc într-o clisã
Murdarã
E așa o stare întunecatã
Pe care o simt cã mã apasã
Pe ceafã
Și nu mai știu dacã ce-mi urlã
În urechi e vuietul negru al
Crivãțului memoriei
Sau tacere deplinã a nenãscutelor
Idei
Sunt singur, învãluit în mantia
De cenușã a zâmbetului
Mort la datorie
Și nu-mi doresc decât o clipã de
Liniște ca sã pot sã-mi trãiesc
Mai profund
Tristețea.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Sentimente la întâmplare
2. Conținut
3. Încã o lacrimã...
4. Oarecum perfect
5. Adio, realitate
6. Împotriva mea
7. Cu o secundã mai târziu
8. Biografie
9. Tãcere
10. Imaginea ta
11. Atât de departe
12. Nebun dupã tine
13. Toamna iubirii
14. Vorbe
15. Marginea existenței
16. Identic cu tine
17. Prezent prea simplu
18. Palidã mângâiere
19. Tristeți sublim uitate
20. Nerostire