Să guverneze ăştia peste malluri
Citeam cu ceva timp în urmă că în România se pregătesc să apară o mulţime de mall-uri. Multe din ele în Bucureşti, dar şi în alte zone ale ţării. Nu prea mă duc la mall ca să-mi cumpăr ceva, dar trec destul de des prin cele două care se află lângă casa mea, în Drumul Taberei. În special toamna şi iarna. Fiind destul de mari, am ocazia să mă plimb pe coridoarele alea mari, încălzite şi luminate, împreună cu copilul şi soţia, în timp ce afară ninge sau plouă şi autorităţile sunt luate prin surprindere. Mă uit la vitrine, dar foarte rar intru în câte un magazin. Hainele sunt îngrozitor de scumpe, nejustificat, şi firme care pe afară sunt de duzină, aici se prezintă ca fiind mama şi tatăl luxului. Ce găseşti în America cu 25 de dolari, se vinde aici cu 150 de euro, ce găseşti la Munchen cu 20 de euro, aici este un salariu şi tot aşa. Habar n-am din ce trăiesc comercianţii ăia, dar văd că sunt unii care rezistă, deci e cineva care cumpără. În sfârşit, chestie de gust şi de posibilităţi. În toate aceste mall-uri există şi aşa-numitele magazine ancoră. De obicei sunt supermarket-urile sau cele de haine ieftine care mai atrag cumpărători. Cel mai aglomerat e la food-court unde lumea bea câte un suc sau mănâncă la fast-food, umflându-şi burţile cu mâncarea aia de plastic şi îngroşând conturile vânzătorilor de colesterol şi apă colorată îndulcită. Iar e chestie de gust şi de opţiune. Singurul loc unde eu stau mai mult în mall e la librărie. E acolo cea mai mare librărie pe care o cunosc şi îmi place să răsfoiesc şi să mă uit la cărţi. Şi la muzică. De multe ori păţesc ca măgarul lui Buridan care a murit de foame între două căpiţe de fân, pentru că nu ştia pe care să o înceapă prima. Aşa şi eu cu cărţile. Nu mă hotărăsc pe care să o cumpăr şi plec cu mâna goală. Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre opţiunea de a construi cât mai multe mall-uri. Viaţa şi existenţa acestora se bazează pe comerţ. Care la rândul lui se bazează pe bani, cerere şi ofertă. O singură enumerare a locaţiilor actualelor şi viitoare mall-uri mi-a arătat de fapt nu expansiunea acestor construcţii, ci jaful şi distrugerea atâtor şi atâtor fabrici în care fostul regim producea câte ceva. În Bucureşti au dispărut (câteva din ce îmi aduc aminte) următoarele fabrici: Electrotehnica, Tricodava, UMEB, Semănătoarea, Laromet, Electroaparataj, Electromagnetica, Feper, Cinor, Fabrica de Calculatoare, Fabrica de textile Dacia, Sicomed, Helitube, Automatica, şi multe altele. Pe terenurile acestor fabrici s-au construit mall-uri sau clădiri de birouri, şi pe ici pe colo, blocuri de locuinţe. Nimeni nu mai produce nimic. Citeam că la Iaşi se face un mall pe locul Fabricii Nicolina, la Braşov unul pe locul Hidromecanicii, la Craiova pe locul Electroputere, la Cluj pe locul Tehnofrig şi Tricotaje Someşul, la Bacău în loc de Asco Textile. Şi astea sunt doar câteva din câte sunt pesemne la nivelul întregii ţări care va deveni astfel un mare mall şi o mare ţară de birouri. Şi atunci evident se naşte întrebarea: Cine va cumpăra produsele expuse şi cine va închiria mulţimea de birouri din România, dacă nimeni nu mai produce ceva? Asta pentru că, în afară de câţiva investitori de talie mondială ca Renault, Nokia, Ford, Mittal Steel sau Continental nu prea am auzit în ultimii ani să vină alţii. Stau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă milioanele astea de euro băgate în betoane, sticlă şi inox, în ultimii 20 de ani s-ar fi investit în tehnologii, linii de producţie, agricultură sau infrastructură? Unde ar fi fost România şi, mai important, unde ar fi fost românii care acum muncesc în Spania, Italia, Germania sau Irlanda? Vorbind cu cineva mai informat ca mine şi citind nişte rapoarte despre forţa de muncă aflu că anul acesta se va atinge maximul migraţiei forţei de muncă din ţară către occident şi că între un milion şi trei milioane de oameni îşi vor căuta de lucru în afară. Păi dacă din aproximativ 4,5 milioane de oameni în putere şi cu ceva pregătire, care muncesc acum, vor pleca afară între unul şi trei milioane, iar aproximativ 6 milioane de pensionari vor rămâne, plus ceva elevi şi studenţi, cine va mai munci aici, cine va plăti taxe şi impozite, cine va mai produce ceva ca să dea de muncă celor din servicii, medicilor, poliţiştilor, funcţionarilor şi, în general, cine va mai merge să cumpere de la mall şi va închiria birourile astea neînchipuit de multe? Petrol nu mai avem, păduri nu mai avem, minele s-au închis, energia electrică ieftină se vinde prin intermediul băieţilor deştepţi. Argentina după ce intrat în faliment a supravieţuit datorită resurselor de materii prime şi a reuşit să se redreseze în 10 ani. Noi nu mai avem nimic. Am închis fabrici şi le-am vândut la fier vechi. Banii celor care pleacă vor întreţine câţiva bătrâni rămaşi în ţară şi câţiva copii care, la un moment dat, vor pleca şi ei să întregească familia. Eu cred că în doi ani apartamentele se vor ieftini şi mai mult, pentru că nu va mai fi aşa de multă nevoie de ele. Cine să le ocupe? De ce să le cumpere cineva care stă atât de bine cu chirie în Spania? În plus, mai citesc că până şi Renault mută o parte din producţie în Maroc din cauza cererilor aberante ale sindicatelor. Să-i văd pe liderii de sindicat explicând membrilor că trebuie să se ducă acasă pentru că se închide fabrica datorită pretenţiilor lor. Iar peste toate, politicul se ceartă ca la uşa cortului, se sapă şi se înjură, şi fac circ, ca şi cum ar avea cine ştie ce plăcintă de împărţit. Păi eu cred că vor ajunge să guverneze în câţiva ani peste mall-uri şi birouri, pentru că în nebunia lor se vor împrumuta de la FMI să ţină lumina aprinsă între betoane şi inoxuri. Iar românii vor fi doar minorităţi, pe unde apucă, prin Europa. O ţară nu trăieşte din comerţ domnilor, din politică, ci din producţie. Acestea fiind spuse, eu nu cred că pe termen mediu mai avem viitor.
Comentarii (1):
Ați uitat puzderia de consultanți! Toate astea se fac cu firmele de consultanță de toate felurile(singurele care prosperă, de altfel)!
