Sulina, un colţ de paradis
Ultima oară când am fost la Sulina era cu vreo 35 de ani în urmă. Nu mi-aduc aminte prea multe de atunci. Mama făcea trasee de vacanţă în fiecare vară şi nu mai ştiu cum am ajuns şi acolo. Ştiu doar că am stat în gazdă la un localnic care avea un copil cam de vârsta mea, 9-10 ani, căruia părinţii mei i-au dat când am ajuns o ciocolată mare "Ambasador" într-un ambalaj auriu. Ciocolată amăruie. Copilul a făcut ochii mari, apoi şi-a lipit ciocolata de obraz râzând cu gura până la urechi debordând de fericire. Imaginea aceea m-a urmărit peste ani pentru că m-a impresionat foarte tare, ca dovadă că şi acum mi-e foarte clară în memorie. Şi pentru că băieţelul meu a împlinit şi el 10 ani mi-am propus să-l duc şi eu pe el la Sulina, aşa ca o punte peste ani, cu speranţa că şi îi vor rămâne în amintire imagini din această excursie până la o vârstă înaintată. Şi ca să aşez peste rămăşiţele impresiilor de atunci, imagini şi senzaţii noi despre locuri rămase răzleţ în memorie. Arc peste timp... Şi iată-mă la drum. După patru ore de condus relaxat pe o şosea excelentă am intrat în Tulcea, un oraş curat şi cochet, am parcat undeva lângă faleză şi am început să caut informaţii despre cum se poate ajunge la Sulina.
Am luat "Pasagerul" care deşi face vreo 4-5 ore îţi transmite mai bine cum se trăieşte în Deltă... Înghesuială, locuri puţine, mulţi oameni în picioare, sarsanale, pachete, mâncare din traistă întinsă pe mese, pe saci, pe baloţi. Un preot îşi păzeşte un morman de cărămizi de sobă, nişte băieţi au încărcat materiale de construcţii, o cucoană are un frigider mare pe care l-a dat jos la Partizani. Pe lângă "Pasager" au trecut o mulţime de vase în sus şi-n jos, macarale, barje, mineraliere mari, bărci de pescari. E viaţă pe Dunăre, fluviul trăieşte. Când te apropii de Sulina, se zăreşte de departe turnul uzinei de apă, apoi braţul unei macarale şi undeva în planul îndepărtat farul cel nou, al armatei, care păzeşte intrarea în bară.
La intrare, pe dreapta e clădirea fostei fabrici de conserve, acum închisă, păzită pe chei de doua barje şi o dragă răposate şi ele care îşi aşteaptă ultimul drum spre topitoria de fier vechi. De altfel, peste tot umbrele trecutului se aşează încet pe retina amintind de vremurile în care trăiau în oraş peste 20.000 de oameni. Acum sunt vreo patru mii. Ne apropiem de port şi "Pasagerul" se lipeşte de bordura de beton încet şi sigur. Coborâm şi primul lucru pe care îl vedem sunt câteva taxiuri cu numere de Bucureşti, gata să te ducă preţ de câţiva lei pe cele şase străzi neasfaltate, paralele cu fluviul sau până la plaja ce se află la doi kilometri de centru. Privirile se lovesc de impunătoarea biserică ortodoxă, căpitănia portului, sediul fostei Comisii Europene a Dunării (1856-1938), apoi alunecă de-a lungul falezei străjuită pe stânga de cele câteva blocuri noi şi pe dreapta de Dunărea care curge cu viteză mare către vărsare. O luăm în sus, în căutarea pensiunii. Printre clădirile noi se zăresc unele vechi, câteva părăsite, altele renovate. Totul are un farmec aparte. Terase cu mesele întinse, pavajul nou nouţ bine pus, pensiuni, blocuri de locuit, magazine.
Pe malul celălalt al Dunării se vede fostul şantier naval, acum o ruină. De altfel, rugina este o constanta în peisaj pentru că peste tot abandonul e prezent. Vapoare vechi, utilaje moarte, barje scufundate care se iţesc dintre ape, clădiri inutile şi incerte, câini vagabonzi. Important este însă că oraşul se zbate să supravieţuiască, să îţi ofere ceva inedit trăgându-şi seva din Dunărea maiestoasă şi din delta pe care chiar dacă nu o vezi, o bănuieşti ascunsă dincolo de malurile înalte. Şi, bineînţeles, din marea tulbure şi dulce şi puţin adâncă ce se aşterne la căptul drumului prăfuit şi lung cu un trotuar bătut cu scândura ce porneşte din centru şi se aşează încet pe lângă cimitir, apoi se opreşte brusc într-o plajă salbatică şi neamenajată dar sublim de primitoare cu un nisip incredibil de fin. Oamenii sunt calmi şi drăguţi, pensiunile primitoare, mâncarea bună, deşi nu foarte ieftină, o mulţime de trasee te aşteaptă în deltă şi e păcat să ratezi măcar o plimbare până la pădurea Letea. Efervescenţa istoriei trecute se simte, prezentul îşi face loc cu greu încercând să uite anii comunismului, viitorul deşi incert apare plin de speranţă pentru că potenţialul locului e enorm. Cu siguranţă mai merg la Sulina chiar şi numai de curioazitate să văd dacă investiţia Ministerului Turismului, acum şi ea abandonată, se va termina odată, aşa cum a promis doamna Udrea. Şi ca să văd că această bucăţică de paradis turistic va învinge nepăsarea operatorilor de turism, care nici nu ştiu ce pierd.
Am luat "Pasagerul" care deşi face vreo 4-5 ore îţi transmite mai bine cum se trăieşte în Deltă... Înghesuială, locuri puţine, mulţi oameni în picioare, sarsanale, pachete, mâncare din traistă întinsă pe mese, pe saci, pe baloţi. Un preot îşi păzeşte un morman de cărămizi de sobă, nişte băieţi au încărcat materiale de construcţii, o cucoană are un frigider mare pe care l-a dat jos la Partizani. Pe lângă "Pasager" au trecut o mulţime de vase în sus şi-n jos, macarale, barje, mineraliere mari, bărci de pescari. E viaţă pe Dunăre, fluviul trăieşte. Când te apropii de Sulina, se zăreşte de departe turnul uzinei de apă, apoi braţul unei macarale şi undeva în planul îndepărtat farul cel nou, al armatei, care păzeşte intrarea în bară.
La intrare, pe dreapta e clădirea fostei fabrici de conserve, acum închisă, păzită pe chei de doua barje şi o dragă răposate şi ele care îşi aşteaptă ultimul drum spre topitoria de fier vechi. De altfel, peste tot umbrele trecutului se aşează încet pe retina amintind de vremurile în care trăiau în oraş peste 20.000 de oameni. Acum sunt vreo patru mii. Ne apropiem de port şi "Pasagerul" se lipeşte de bordura de beton încet şi sigur. Coborâm şi primul lucru pe care îl vedem sunt câteva taxiuri cu numere de Bucureşti, gata să te ducă preţ de câţiva lei pe cele şase străzi neasfaltate, paralele cu fluviul sau până la plaja ce se află la doi kilometri de centru. Privirile se lovesc de impunătoarea biserică ortodoxă, căpitănia portului, sediul fostei Comisii Europene a Dunării (1856-1938), apoi alunecă de-a lungul falezei străjuită pe stânga de cele câteva blocuri noi şi pe dreapta de Dunărea care curge cu viteză mare către vărsare. O luăm în sus, în căutarea pensiunii. Printre clădirile noi se zăresc unele vechi, câteva părăsite, altele renovate. Totul are un farmec aparte. Terase cu mesele întinse, pavajul nou nouţ bine pus, pensiuni, blocuri de locuit, magazine.
Pe malul celălalt al Dunării se vede fostul şantier naval, acum o ruină. De altfel, rugina este o constanta în peisaj pentru că peste tot abandonul e prezent. Vapoare vechi, utilaje moarte, barje scufundate care se iţesc dintre ape, clădiri inutile şi incerte, câini vagabonzi. Important este însă că oraşul se zbate să supravieţuiască, să îţi ofere ceva inedit trăgându-şi seva din Dunărea maiestoasă şi din delta pe care chiar dacă nu o vezi, o bănuieşti ascunsă dincolo de malurile înalte. Şi, bineînţeles, din marea tulbure şi dulce şi puţin adâncă ce se aşterne la căptul drumului prăfuit şi lung cu un trotuar bătut cu scândura ce porneşte din centru şi se aşează încet pe lângă cimitir, apoi se opreşte brusc într-o plajă salbatică şi neamenajată dar sublim de primitoare cu un nisip incredibil de fin. Oamenii sunt calmi şi drăguţi, pensiunile primitoare, mâncarea bună, deşi nu foarte ieftină, o mulţime de trasee te aşteaptă în deltă şi e păcat să ratezi măcar o plimbare până la pădurea Letea. Efervescenţa istoriei trecute se simte, prezentul îşi face loc cu greu încercând să uite anii comunismului, viitorul deşi incert apare plin de speranţă pentru că potenţialul locului e enorm. Cu siguranţă mai merg la Sulina chiar şi numai de curioazitate să văd dacă investiţia Ministerului Turismului, acum şi ea abandonată, se va termina odată, aşa cum a promis doamna Udrea. Şi ca să văd că această bucăţică de paradis turistic va învinge nepăsarea operatorilor de turism, care nici nu ştiu ce pierd.
Comentarii (2):
Intradevar un paradis uitat, ma bucur ca am reusit sa vizitez asemenea locuri, nu le voi uita niciodata deoarece mi-am propus sa le revad mai des.
Pentru domnul cu comentul lung :D,
se pare ca va placut cu adevarat revenirea de a-ti lasat un asemenea comentariu, pacat de izul politic pe care l-ati inserat in mesaj, fara el ne-ati fi facut viata un pic mai frumoasa, aici la capat de lume...paradisul Sulina.
AM fost o singura data la SULINA-SUNT uimit ca a avut 20mii suflete-AM 78 ani. MA ASTEPT la un END.NU stiu unde ce pamant ma va inghiti-URMASII au 2 optiuni aici sau inRO- Constantsa- palazu, unde preotul [LACOM ortodox,manca-l\'ar vier-mii MI-A REVANDUT LOCUL DE VECI stiind ca sunt in SUA. I-L voi- face CASTIGA cu rusine si ocara PE EL NERUSINATUL PACATOS, dar mai mult rusinea B.O.R DAR subiectul este altul : AM scris cele de mai sus sa le reamintesc CITITORILOR tineri ca urmare a sugesti-ei MELE cu privire la SU-LINA ce o VOI da mai jos. VA FI USOR sa-mi gaseasca crucea LA UNICUL cimitir din PALAZU. Sa FACA \"CE VOR ACOLO\" daca vor DOVE-DI ca eu am EXAGERAT IN CE SCRIU acuma fara sa intentionez a face apologia SULINEI :..........-1] DELTA este darul cel mai PRETIOS din tot ce are EUROPA..-2] SULINA asa cum este , nu ca o - URBE in PARAGINA , cu aripile taiate , fara sperantsa, poate deveni POATE DEVENI PARADISUL EUROPEI, un fenomen UNIC.DAR cum ?-3] prin ASEZAREA SA UNICA IN EURO-PA intre VALURILE MARII,nisipul ei de CLESTAR ,nepoluat,care atrage SUFLARE OMENEASCA ca magne-tul fierul VARA si SALBATICIA UNICA in EUROPA a DELTEI,ce devi-ne MAGNET atat VARA dar si IARNA, pt multi , F MULTI URBANIZA- dornici de natura si inedit SILVATICUS [ salbaticus] 4]CE am spus exista de cand lumea SI SULINA DELA 2O MII nu a trecut la 50 mii ci s-a redus poate la vreo 7-8 mii. CAUZA: razboiul, saracia-DAR mai ales 5]Accesul F.F.GREOI-la acest LOC UNICAT.FARA ACCES F-USOR si comod Renunti la orice pasiune ca sa CALATORESTI fie si in DELTA cu- \"PASAGERUL\"cum exact-a descris AUTORUL- FARA NUME numai cu PORTRET a frumosului reportaj-de mai sus.Portretul foto este binevenit ,dar pe el nu scrie NUMELE ce merita a fi retinut. SOLUTIA : FARA KELTUIALA NIMIC NU SE OBTINE- CE KELTUIALA? - 6] NU AUTOSTRADA prin DELTA, Fereasca sfantul: doar pe MALUL MARII, O CALE FERATA, ELECTRIFICA-TA CONSTANTSA, cu A] VIADUCT la GURA PORTITIE [care a ucis Istria Kastru dela NUNTASI a celebrului vasile PARVAN. DAR ISTRIA s-a luptat si a ZAMISILIT[is]TROIA sau-TRIA[cele 3 brate] B] O PODISCA PESTE BRATUL SF- GHEORGHITA si hop la SULINA un mijloc rapid de maxim 2 ore CONSTANTSA SULINA. CE STAT E ROMANIA DACA NU POATE REALIZA o CHELTUIALA MINORA PT O MIZA URIASA fara EFORT si fara sa DAUNEZE AURULUI DELTEI OFERIT DE NATURA . CHEMATI un investitor PRIVATE ca va mirosi imediat MIEREA SI LATELE DE ACOLO.- AI AUZIT DLE EMIL BOC ? AI dusmani PONEGRITORI pe PONTA si cretin CRIN , kiulangiu, nulita-te profesionala si mancator de K.K. la adresa lui E. B. si T.B.- PERICOL aevea este dela acel YAGO- PREDA-tor, nu dela M MONICA care doreste skimbari cu intentii bune si nu mai are RABDARE. DACA se realizeaza CF descrisa cu legatura ISTANBUL,si restul lumii- PANA IN ANUL 2060 VA atinge cca 80-1oo mii suflete cu 3-4 SKY-SCRE-PERS inghesuite pe plaja DACA STUDIUL URBANISTIC , nu considera ca plaja IN ACEST CAZ ar fi plina cu localnici CEA CE DAUNEAZA, NU DAUNEAZA DACA PLAJA PT TURISTI va fi rezervata.N.Y.-L.I.R.R.[Long-ISLAND,RAIL[shina] ROAD,Elegantsa si COMODITATEA LUI mi-a inspirat acest comentariu ca sugestie de bine pt PATRIA MEA, SI FAPTUL ca LA NY compania LIRR a introdus-UN prets UP, dimineatsa in orele de VARF- numite cu un termen de RUSH [rash] HOURS fiindca ATENTIE: DESI IN FIECARE CASA EXISTA 2-3 CARS, nu VIN cu automobilul in fiecare dimineata, IN MANHATTAN care inghite zilnic cu LIRR din L.I. PARADISUL YUDEo-yankeu- zeci de mii de FUNCTIONARI, MANAGERI si altii ALEG- TRENUL ZILNIC din multe motive , din care marturisesc LA loc de frunte ESTE COMODITATEA ELEGANTSA SI PRECIZIA.DUPA rush hours vagoane lungi si multe alearga aproape goale, DI ORA IN ORA pe un paianjen de LINII.IN RO linia CF TULCEA NEGRU-VODA ESTE O mizerie. or mai fi si altele. petre NY 1 III /O11
