Apararea inexistentei ? Cine sintem de fapt ?
Revin cu aceste ginduri....Cine mai este poporul roman azi? Cine mai sintem noi din punct de vedere social ? Am citit din nou istoria romanilor , un fel de intoarcere la radacini, o implinire a mitului eternei reintoarceri pe care ma simt dator sa o fac odata la citiva ani. Si parca de fiecare data gasesc ceva nou, acolo in meandrele istoriei, in creuzetul din care s-a nascut parca pe furis, un popor cu identitate incerta, care furat de frumusetea timpurilor a pierdut startul in competitia devenirii. Avarii , cumanii, gotii, vandalii impreuna cu ramasitele decazute ale unui Imperiu Roman ajuns in desuetudine, au pus de o geneza peste care de-a lungul secolelor turcii, grecii si tiganii au presarat parca doar sarea si piperul. Mostenirea daca , purtind un mare semn de intrebare in spinare, leaga amestecul undeva in timpuri imemoriale si lasa sa se intrevada cu greu ce mari am fi fost daca nu erau altii care sa ne dea in cap.
Ce a ramas dupa o mie de ani e greu de descris. O mare de limba cu istorie latina, framintata de atacuri profunde ale indoeurpoenilor de satra, care isi impun char mentalitatea, avida de furt ideologic si comportamental dar care nu reuseste decit sa coexiste in spatiul European furind la propriu frimituri in timp ce bogatii continentului, ne iau zimbind cu japca tot ce avem. Noi trimitem tiganii sa le ia fierul vechi si sa le exploateze mila cersind maruntii din buzunare iar ei vin aici cu un aer de colonisti sa exploateze prostia noastra smulgind tot ce era mai bun.
Sintem un popor care ne-am aparat de-a lungul istoriei inexistenta, hotia, tradarile si prostia cu un entuziasm al dezastrului infinit. Si din toata arderea asta sinonima cu o combustie spontana, venita din interior, a ramas o cenusa experta in bascalie, mistocareala, ironie.
Daca deschizi un televizor in Germania, Franta sau Austria, nu auzi nimic despre Romania la stiri. Poporul acesta este, asa cum spunea Ana Blandiana, vegetal. Un popor ca o planta cu spini care face la partea superioara o floare urita plantata intr-un ghiveci frumos, cu munti, ape, mare si cer.
Se spune ca o natiune este data de multitudinea vorbitorilor de aceiasi limba. Iar o limba este cu atit mai spumoasa cu cit poti injura mai bine in ea. Aici cred ca sintem fruntasi, imediat dupa rusi in a caror limba se poate injura infinit mai bine decit in romana. Dar ce frumos e sa fi totusi pe podium…Diferenta este ca ei sint un popor care are ce povesti, noi nu prea…
M-a impins din nou la reverie povestea lui Brincoveanu care, pe esafod fiind, i-a cerut fiului de 12 ani care voia sa treaca la mahomedanism ca sa-si salveze viata, sa retracteze ca sa moara impreuna cu fratii lui si cu el. Si copilul a facut-o. O barbarie fara seaman care nu a avut nimic omeneste in ea. Nu e nimic mai rau pentru un conducator decit sa-si sacrifice copilul pentru a demonstra ca orgoliul sau a ramas intact. Sau poate am inteles eu gresit ?
Sintem un popor care mai exista ? Cit timp ? Cit timp ne vom mai imbata cu iluzii ?
Comentarii (2):
La izvorul Dunarii, este o placheta pe care scrie ca romanii au stat ca un bastion de aparare pentru vestici. Poate de grija altora nu ne dezvoltam noi? Ce apreciez la noi sunt proverbele, zicatorile si bancurile. Ce este de condamnat la guvernantii de dupa 1990 este fortarea a 5 miloane de romani sa faca naveta de 4 ori pe an in vest. In rest sa fim sanatosi si sa continuam tot asa!
Si Dumnezeu si-a sacrificat Fiul. Ce a fost in cazul lui Brancoveanu: orgoliu sau credinta fara limita? Desigur ca noi nu am putea pretinde copiilor nostri un astfel de sacrificiu, dar parintii care isi priveau copiii plecand la razboi si implicit la moarte ce erau? Patrioti, orgoliosi, cu credinta intr-un ideal? Erau mai parinti decat Brancoveanu? Cum se scrie istoria pana la urma?
