Moarte caşcavalului!
Din volumul "Povestiri cu haiducii din Pădurea Reformei" vă prezint o scurtă întâmplare mai actuală ca niciodată:
În adâncul pădurii, unde chiar şi lumina pătrunde greu, căpeteniile celor două cete de haiduci se întâlnesc să discute următoarea lovitură. Amândoi sunt tineri, frumoşi şi încrezători în puterile lor şi ale fraţilor de sub arme. Sunt hotărâţi şi dornici de acţiune. Vor cu tot dinadinsul să treacă la acţiune, să pună la treabă pistoalele de la cingătoare şi flintele fârtaţilor. Caii amuşinează cu nesaţ vâltoarea ce va să vie şi tropăie neîncetat de nerăbdare. Cetele fraţilor se aţin prin apropiere ascunşi prin tufărişul gros cu privirile scrutătoare aruncate spre căpetenii şi cu mâinile încordate pe plăselele hangerelor. Şefii se apropie cu băgare de seamă unul de celălalt, descalecă încetişor şi legând căpestrele cailor de nişte ramuri mai vârtoase îşi strâng mâinile bătătorite de coarnele plugurilor, că doară ţărani fuseră până mai acu ceva vreme. Dar numa boierul Traian cel rău şi cu arendaşul lui, Emil cel mic care a pus o sumedenie de biruri care mai de care mai rele i-a aruncat în băjenie. Se adresează unul altuia cu cuvinte potrivite rostite apăsat şi bine calculate, ca să nu cumva să se supere vreunul şi să piardă concordia abia născută:
- Frate, zice ăl cu ochii albaştri, apăi eu ştiu că gloata me îi mai năvalnică şi mai greu de strunit şi de aia e şi mai zburdalnică, dar ăşti fârtaţi îs şi mai dornici de luptă. Şi mai află domnia ta că noi am mai primit pe lângă noi şi pe ceteraşul cel viteaz, Felix pe nume, ăl cu gura mare care mai are şi vreo două calfe şi vreo trei ucenici în ale trâmbiţatului pe lângă el şi ăştia o să ne ajute să ne spoim la faţă şi să ne asculte norodul dacă îl dovedim pe boier.
- Da apăi fratele meu frumos, eu ştiu că mata ai luat trâmbiţaşul să te poleiască şi să te învârtoşeze, ca să te vadă norodul chiar mai frumos decât eşti, dar mai ştiu şi că te ţine cu nişte galbeni boierul Dinu, cela de peste deal, care a vândut de pe moşia lu tată-su gaz de lampă şi lumea cam voroveşte pe la iarmaroace că n-ai fi mata cel mai curat în cerul gurii, aşa că mai lasă şi tălică vocea mai jos şi recunoaşte că fârtaţii mei sunt mai aşezaţi şi mai cuminţi şi cam ascultă de şefia noastră şi nu zburdă în ham ca mânjii matale. Şi apoi ceata mea e mai mare şi a fost mai mult timp stăpână prin hotarele noastre. Iară haiducul Ion cel bătrân care fuse la şefie până mai amu ceva vreme e curat şi cinstit şi a fost şi cu voia domniilor noastre ultimul pe listă.
- Eu zic să nu mai vorbim acum de ce a fost şi nici de unde ne tragem noi galbenii că nu-i aşa de important. Amu, cel mai bine ar fi să cădem la pace şi să împărţim de amu moşia, chiar dacă încă nu-i a noastră, şi să şedem colea liniştiţi ca să vedem cine să o conducă pe mai departe, că sigur îl mazilim pe boier, că norodul s-o fi cam săturat. Eu vreau să fiu în scaun chiar dacă nu mă pricep la nimic şi am cam chiulit de pe la sfat, dar dau bine la norod şi o să mă creadă ăştia şi pe mine bun, măcar de făcut frumos în portrete. Şi mai zic către mătăluţă să te înscăunez pe post de vătaf în locul lui Emil cel mic, că tare bine ne-a fost pe vremea când era în scaun bombonica aia de la voi din ceată. Iară pe trâmbiţaş l-om pune mai mare peste sfat, că şi aşa nu prea contează faptul că a fost colaborator cu fosta dregătorie. Şi să-ţi mai rostesc încă o veste. La noi în ceată făcurăm şi o dregătorie din umbră, ca să ştie fraţii care pe unde o să vie căpetenie.
- Apăi frate să afli mata că şi la noi în ceată sunt gata căpeteniile să îmbrace caftanele de dregători, că numa ce au văzut că le cam fluieră vântul prin desagi şi nu prea le mai ajung galbenii să-şi cumpere caleşti mai noi şi să ducă duduiţele pe la curţile străine şi şti şi mata cum e cu cucoanele. Când vor ele câte ceva, e musai să se facă. Şi mai zic eu c-ar fi bine să nu ne mai zmeim unul la altul şi să ne sfădim că norodului îi piere repede încrederea în noi şi ar fi păcat să nu reuşim să punem hăţul pe boier Traian şi pe vătaful Emilică. Şi mai lasă şi de la mata o ţâră problema aia cu birul unic, că doară nu îi aşa de importantă acu, când vrem să fie linişte între fârtaţi. Că după ce-om aburca şi noi pe la putere, mai vedem cum dăm iama în bucate şi-o fi şi birul progresiv bun de ceva. Dar până atunci ciocu mic că-s ăilalţi pe metereze şi norodul trebuie să ştie că pe noi nu ne interesează caşcavalul. Om vedea mai apoi, aşa că până dam lovitura, cuvântul de ordine să fie "Moarte caşcavalului", să creadă fraierii ca noi suntem soluţia.
- Adevăr grăieşti, frate Victore. Hai să ne înfrăţim până punem mâna pe dregătorii şi să ne auzim cu bine.
- Drum bun, frate Crine, şi nu uita: "Moarte caşcavalului" că după aia…
Îşi dezlegară caii şi cu gândul la lactate porniră înapoi mormăind în barba amândoi… "Caşcaval, camambert, brie, Nasal, brânză topită, şvaiter… aoleu, asta nu, că are găuri"…
În adâncul pădurii, unde chiar şi lumina pătrunde greu, căpeteniile celor două cete de haiduci se întâlnesc să discute următoarea lovitură. Amândoi sunt tineri, frumoşi şi încrezători în puterile lor şi ale fraţilor de sub arme. Sunt hotărâţi şi dornici de acţiune. Vor cu tot dinadinsul să treacă la acţiune, să pună la treabă pistoalele de la cingătoare şi flintele fârtaţilor. Caii amuşinează cu nesaţ vâltoarea ce va să vie şi tropăie neîncetat de nerăbdare. Cetele fraţilor se aţin prin apropiere ascunşi prin tufărişul gros cu privirile scrutătoare aruncate spre căpetenii şi cu mâinile încordate pe plăselele hangerelor. Şefii se apropie cu băgare de seamă unul de celălalt, descalecă încetişor şi legând căpestrele cailor de nişte ramuri mai vârtoase îşi strâng mâinile bătătorite de coarnele plugurilor, că doară ţărani fuseră până mai acu ceva vreme. Dar numa boierul Traian cel rău şi cu arendaşul lui, Emil cel mic care a pus o sumedenie de biruri care mai de care mai rele i-a aruncat în băjenie. Se adresează unul altuia cu cuvinte potrivite rostite apăsat şi bine calculate, ca să nu cumva să se supere vreunul şi să piardă concordia abia născută:
- Frate, zice ăl cu ochii albaştri, apăi eu ştiu că gloata me îi mai năvalnică şi mai greu de strunit şi de aia e şi mai zburdalnică, dar ăşti fârtaţi îs şi mai dornici de luptă. Şi mai află domnia ta că noi am mai primit pe lângă noi şi pe ceteraşul cel viteaz, Felix pe nume, ăl cu gura mare care mai are şi vreo două calfe şi vreo trei ucenici în ale trâmbiţatului pe lângă el şi ăştia o să ne ajute să ne spoim la faţă şi să ne asculte norodul dacă îl dovedim pe boier.
- Da apăi fratele meu frumos, eu ştiu că mata ai luat trâmbiţaşul să te poleiască şi să te învârtoşeze, ca să te vadă norodul chiar mai frumos decât eşti, dar mai ştiu şi că te ţine cu nişte galbeni boierul Dinu, cela de peste deal, care a vândut de pe moşia lu tată-su gaz de lampă şi lumea cam voroveşte pe la iarmaroace că n-ai fi mata cel mai curat în cerul gurii, aşa că mai lasă şi tălică vocea mai jos şi recunoaşte că fârtaţii mei sunt mai aşezaţi şi mai cuminţi şi cam ascultă de şefia noastră şi nu zburdă în ham ca mânjii matale. Şi apoi ceata mea e mai mare şi a fost mai mult timp stăpână prin hotarele noastre. Iară haiducul Ion cel bătrân care fuse la şefie până mai amu ceva vreme e curat şi cinstit şi a fost şi cu voia domniilor noastre ultimul pe listă.
- Eu zic să nu mai vorbim acum de ce a fost şi nici de unde ne tragem noi galbenii că nu-i aşa de important. Amu, cel mai bine ar fi să cădem la pace şi să împărţim de amu moşia, chiar dacă încă nu-i a noastră, şi să şedem colea liniştiţi ca să vedem cine să o conducă pe mai departe, că sigur îl mazilim pe boier, că norodul s-o fi cam săturat. Eu vreau să fiu în scaun chiar dacă nu mă pricep la nimic şi am cam chiulit de pe la sfat, dar dau bine la norod şi o să mă creadă ăştia şi pe mine bun, măcar de făcut frumos în portrete. Şi mai zic către mătăluţă să te înscăunez pe post de vătaf în locul lui Emil cel mic, că tare bine ne-a fost pe vremea când era în scaun bombonica aia de la voi din ceată. Iară pe trâmbiţaş l-om pune mai mare peste sfat, că şi aşa nu prea contează faptul că a fost colaborator cu fosta dregătorie. Şi să-ţi mai rostesc încă o veste. La noi în ceată făcurăm şi o dregătorie din umbră, ca să ştie fraţii care pe unde o să vie căpetenie.
- Apăi frate să afli mata că şi la noi în ceată sunt gata căpeteniile să îmbrace caftanele de dregători, că numa ce au văzut că le cam fluieră vântul prin desagi şi nu prea le mai ajung galbenii să-şi cumpere caleşti mai noi şi să ducă duduiţele pe la curţile străine şi şti şi mata cum e cu cucoanele. Când vor ele câte ceva, e musai să se facă. Şi mai zic eu c-ar fi bine să nu ne mai zmeim unul la altul şi să ne sfădim că norodului îi piere repede încrederea în noi şi ar fi păcat să nu reuşim să punem hăţul pe boier Traian şi pe vătaful Emilică. Şi mai lasă şi de la mata o ţâră problema aia cu birul unic, că doară nu îi aşa de importantă acu, când vrem să fie linişte între fârtaţi. Că după ce-om aburca şi noi pe la putere, mai vedem cum dăm iama în bucate şi-o fi şi birul progresiv bun de ceva. Dar până atunci ciocu mic că-s ăilalţi pe metereze şi norodul trebuie să ştie că pe noi nu ne interesează caşcavalul. Om vedea mai apoi, aşa că până dam lovitura, cuvântul de ordine să fie "Moarte caşcavalului", să creadă fraierii ca noi suntem soluţia.
- Adevăr grăieşti, frate Victore. Hai să ne înfrăţim până punem mâna pe dregătorii şi să ne auzim cu bine.
- Drum bun, frate Crine, şi nu uita: "Moarte caşcavalului" că după aia…
Îşi dezlegară caii şi cu gândul la lactate porniră înapoi mormăind în barba amândoi… "Caşcaval, camambert, brie, Nasal, brânză topită, şvaiter… aoleu, asta nu, că are găuri"…
