Emilia Popescu, Stefan Banuca Jr si azilul social
Nu stiu daca exista termenul de azil social dar parca as incerca sa-l impamintenesc. Adica atunci cind ma simt persecutat in orasul meu pe motive sociale si de educatie, trec granita unei institutii de cultura si pentru citeva minute sau ore sint refugiat social in incercarea de scapa de mitocanie, mizerie, tipete, imbrinceli, de a uita pentru citeva clipe smulse din timpul universal de lumea in care traiesc. Intru in librarii si rasfoiesc carti, ma duc la film, fac turul muzeelor impreuna cu copilul, ma duc la vernisaje si expozitii. Dar cel mai des ma duc la teatru. Fara a fi specialist sint un spectator care apreciaza in mod deosebit talentul, munca si daruirea actorilor, care este sensibil la inovatia artistica si la viziuni regizorale noi si care traieste cu intensitate actul artistic. Teatrul este o enclava in care timpul se opreste, se dilata, o ia in sens invers, scena e infinita, culorile au nebanuite nuante, emotia e la ea acasa si risul...risul e mai subtil ca niciodata. Aseara am cerut azil social la Teatrul de Comedie. Cu teama. A fost avanpremiera la "Cui ii e frica de Wirginia Wolf?" cu Emilia Popescu si Stefan Banica jr cap de afis. Stiam ca repeta, ca piesa s-a jucat de multe ori in trecut, ca mama isi aduce aminte de ea jucata de Radu Beligan si Marcela Rusu, ca Elisabeth Taylor a luat doua premii Oscar pentru rolul asta facut alaturi de Richard Burton si asa mai departe dar nu aici era sursa temerilor mele. Urcau pe scena doi actori care mai dadusera viata in trecut unor roluri memorabile pe scena dar care au ramas in memoria recenta a publicului , din pacate, ca oameni de televiziune, acolo unde se cere numai divertisment facil, trecator. Putini sint cei care isi aduc aminte de "Marlene"," Meditatiile Ritei"," Cafeneaua", "Visul unei nopti de vara" sau "Desteptarea primaverii" si "Revizorul" dar toti stiu ce este "Dansez pentru tine". Si atunci e normal sa iti pui intrebari cind te duci sa vezi cu Popeasca si Banica o drama, o poveste sfisietoare de iubire, un zbucium interior, o lupta de idei plina de tristeti nascuta intr-un mediu univerisar intre doi oameni care mai au de trait impreuna inca o vesnicie. Am ris, am plins, am trait, am uitat ca afara ploua, ca sint greve. M-am lasat prada emotiilor pe care le-am inregistrat cu placere, gindurile toate s-au impletit cu vraja venita de pe scena si am fost fericit. Pentru mine a fost evadarea perfecta. Clasic, dens, subtil, violent, tandru, spectacolul mi-a reconfirmat nevoia de a trai cu false iluzii pentru a putea supravietui in lumea in care traiesc. Emilia si Stefan au intors catre noi niste oglinzi mari in care sa ne privim, sa ne recunoastem si in care sa ne disecam cu mult curaj vietile noastre in care orice forma de afectiune e redusa la zero, ne-au invatat sa ne umilim, sa devenim cistigatorii fictiunii, sa negam realitatea cu durere. Noi spectatorii am fost insa mai norocosi. Am ramas in scaunele noastre in intuneric si ne-am refugiat in noi insine in timp ce personajele lor s-au calcat in picioare in lumina reflectoarelor si a privirilor noastre. Ei au dat viata unui meci de box intre doi oameni tristi pe care l-au trait ingrozitor de credibil, au incasat lovituri care cu siguranta au reusit sa se regaseasca si in sufletele lor pentru ca la final ropotele de aplauze n-au reusit sa aseze pe fetele lor impietrite nici un zimbet. De mult n-am mai vazut doi actori atit de frumos si seducator pliati pe rolurile lor, pe care sa-i cred de la inceput pina la sfirsit si care sa merite pe deplin respectul si admiratia publicului. Si daca sint multi care rid cind ii privesc la televizor, atunci toti acestia trebuie sa se duca sa vada si fata adevarata a lor, acolo unde talentul si daruirea le ranesc sufletele daruindu-ne noua posibilitatea sa uitam in ce tara traim. Pe scena. Am plecat ingindurat prin ploaie inventariindu-mi iluziile si sperantele, cu o lacrima in coltul ochiului sting si cu dorinta de a mai revedea spectacolul acesta peste citeva luni pentru ca stiu ca am nevoie de el. Si de Emilia Popescu si Stefan banica jr Actori...cu A...carora nu contenesc sa le multumesc cu plecaciune pentru azilul social pe care mi l-au acordat.
