Un ceaun la fiert numit Romania
Traim intr-o tara care are capul in secolul 21 si picioarele in evul mediu. De sus pina jos putem parcurge toata istoria din ultimii 1000 de ani a omenirii cu o sincopa prin prejurul sexului unde am cam ramas atemporali. Adica cu mici exceptii am ramas un popor care nu stie decit sa frece burta pe burta si sa nasca pui vi. Dar despre sexualitaea unui popor medieval voi vorbi alta data.
Tara, sau mai bine zis arealul din jurul muntilor Carpati, adaposteste un caleidoscop de contraste comportamentale pe care doar cu mare indulgenta il poti trece prin categoria vintage la gindire si prin cea de science fiction la imaginatie. Exista un singur capitol la care poporul asta exceleaza. La bascalie si mistocareala, numite elogios, pamflet. In rest viata in acest ecosistem inglobeaza plenar o sumedenie de prosti care in plus cu ardoare si incapatinare au ingurgitat o doza substantiala de neamprostism, mitocanie, mirsavie, nesimtire. Sint unii care ca sa se spele de pacate sau care sa acopere actualitatea de tip “moarte inteligentei” cu fapte de viata , fac apel la “bunul simt taranesc”, o multitudine de apucaturi ancestrale pastrate vii in constiinta populara ca sa tina loc de educatie. Asta plecind de la premise ca “vesnicia s-a nascut la sat”. Posibil, problema fiind ca o mare parte din romani traiesc la oras intr-o existenta de efemerida care reuseste sa mute printre blocuri arderea de vrajitoare de la etajul 6, descintul de moroi la administrator, plugusorul de asfalt, sorcova de plastic, hora in rochii lungi de seara cu paiete, iesitul pe banca din fata scarii in maieu si papuci, pusul de ceapa pe spatiile verzi, scuipatul pe asfalt, fluieratul dupa femei tranfosmat din cind in cind in claxonat, hranitul ciinilor maidanezi care sa apere spatiile nimanui si ale tuturor, opritul masinilor in mijlocul bulevadului ca sa se adape vizitiul cu carnet de la chiosc si multe , multe altele.
Tara in care industializarea fortata din anii 50-80 a scos taranii dintre brazde si i-a aruncat printre betoane cu tot cu metehnele lor este acum condusa de urmasii acestora. Niste indivizi care pastrind tipologii ancestrale ale transhumantei, ielelor, dragaicei, rodirii in functie de anotimpuri si al dansatului gainii se joaca de-a europenii emancipati care uitind de “Scrisoarea lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie” se fac ca-si trag seva din Erasmus din Rotterdam, Bocaccio, Petrarca sau Francois Rabelais. Niste semidocti fara scrupule poleiti doar de aura venita din interior nascuta dintr-o supraevaluare absolut cretina ajung sa se joace cu destinele unei mase de oameni care fara sa aiba nicio alta vina decit ca e proasta si care continua sa vrea sa traiasca. Fara vreun tel anume, fara directie si fara viitor supa organica numita popor se lasa invirtita intr-un ceaun mare numit societate, pus la fiert la foc mic de nemericii catarati pe scara pseudodemocratiei pina la lingura, din care acestia mai si gusta citeodata.
Nemaiexistind nici o legatura intre amestecatori si amestecati, primii se imbogatesc nemeritat iar ultimii saracesc odata cu evaporarea lichidului ce i-a legat odata. Sint unii care isi iau inima in dinti si pleaca in afara ceaunului numit Romania, sint unii care incearca sa supravietuiasca scotind capul deasupra fierturii pentru ca au mai cititi o carte, dar cei mai multi ramin acolo, la fund sa se perpeleasca in zoaiele ramase de la masa bogatilor.
Nu cred in viitorul acestei tari, nu cred in buna credinta a conducatorilor ei si nu mai astept nimic de la compatrioti. Incerc doar o echilibristica pe marginea de sus a ceaunului, departe de cei de jos si independenta de guvernanti. E aproape imposibil dar rezultanta merita tot efortul. In fata si in spatele meu mai sint citiva echilibristi. Poate doar daca vom fi mai multi sa reusim sa rasturnam continutul pe jos ca sa punem de o alta societate. Dar nu cred. Utopia nu poate fi religia noului mileni. Prostia da.
Tara, sau mai bine zis arealul din jurul muntilor Carpati, adaposteste un caleidoscop de contraste comportamentale pe care doar cu mare indulgenta il poti trece prin categoria vintage la gindire si prin cea de science fiction la imaginatie. Exista un singur capitol la care poporul asta exceleaza. La bascalie si mistocareala, numite elogios, pamflet. In rest viata in acest ecosistem inglobeaza plenar o sumedenie de prosti care in plus cu ardoare si incapatinare au ingurgitat o doza substantiala de neamprostism, mitocanie, mirsavie, nesimtire. Sint unii care ca sa se spele de pacate sau care sa acopere actualitatea de tip “moarte inteligentei” cu fapte de viata , fac apel la “bunul simt taranesc”, o multitudine de apucaturi ancestrale pastrate vii in constiinta populara ca sa tina loc de educatie. Asta plecind de la premise ca “vesnicia s-a nascut la sat”. Posibil, problema fiind ca o mare parte din romani traiesc la oras intr-o existenta de efemerida care reuseste sa mute printre blocuri arderea de vrajitoare de la etajul 6, descintul de moroi la administrator, plugusorul de asfalt, sorcova de plastic, hora in rochii lungi de seara cu paiete, iesitul pe banca din fata scarii in maieu si papuci, pusul de ceapa pe spatiile verzi, scuipatul pe asfalt, fluieratul dupa femei tranfosmat din cind in cind in claxonat, hranitul ciinilor maidanezi care sa apere spatiile nimanui si ale tuturor, opritul masinilor in mijlocul bulevadului ca sa se adape vizitiul cu carnet de la chiosc si multe , multe altele.
Tara in care industializarea fortata din anii 50-80 a scos taranii dintre brazde si i-a aruncat printre betoane cu tot cu metehnele lor este acum condusa de urmasii acestora. Niste indivizi care pastrind tipologii ancestrale ale transhumantei, ielelor, dragaicei, rodirii in functie de anotimpuri si al dansatului gainii se joaca de-a europenii emancipati care uitind de “Scrisoarea lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie” se fac ca-si trag seva din Erasmus din Rotterdam, Bocaccio, Petrarca sau Francois Rabelais. Niste semidocti fara scrupule poleiti doar de aura venita din interior nascuta dintr-o supraevaluare absolut cretina ajung sa se joace cu destinele unei mase de oameni care fara sa aiba nicio alta vina decit ca e proasta si care continua sa vrea sa traiasca. Fara vreun tel anume, fara directie si fara viitor supa organica numita popor se lasa invirtita intr-un ceaun mare numit societate, pus la fiert la foc mic de nemericii catarati pe scara pseudodemocratiei pina la lingura, din care acestia mai si gusta citeodata.
Nemaiexistind nici o legatura intre amestecatori si amestecati, primii se imbogatesc nemeritat iar ultimii saracesc odata cu evaporarea lichidului ce i-a legat odata. Sint unii care isi iau inima in dinti si pleaca in afara ceaunului numit Romania, sint unii care incearca sa supravietuiasca scotind capul deasupra fierturii pentru ca au mai cititi o carte, dar cei mai multi ramin acolo, la fund sa se perpeleasca in zoaiele ramase de la masa bogatilor.
Nu cred in viitorul acestei tari, nu cred in buna credinta a conducatorilor ei si nu mai astept nimic de la compatrioti. Incerc doar o echilibristica pe marginea de sus a ceaunului, departe de cei de jos si independenta de guvernanti. E aproape imposibil dar rezultanta merita tot efortul. In fata si in spatele meu mai sint citiva echilibristi. Poate doar daca vom fi mai multi sa reusim sa rasturnam continutul pe jos ca sa punem de o alta societate. Dar nu cred. Utopia nu poate fi religia noului mileni. Prostia da.
