Doamnelor si domnilor profesori, respect !
Iata-ma aici, in fata atitor ochi de profesori care nu-mi mai inspira teama de apropierea toamnei, de loteria din spatele expresiei “trageti va rog un bilet” ci respectul pentru bagajul de cunostinte pe care inca il mai am pe undeva, pierdut intr-o circumvolutiune. Si daca plec cu gindul in urma, in anul 1982 cind am dat admitere, inca imi aduc amite de urmatoarea problema care mi-a marcat evolutia….
O sfera este inculsa intr-un tetraedru regulat, tangenta la baza si la toate laturile tetraedrului.
Sa se afle latura tetraedrului in funtie de raza sferei : L= F(r)…Off, ce m-a chinuit problema asta…
Dar asta a fost nimic pe linga…Matematici Speciale, Masini, Materiale, Aparate, Mutatoare, Actionari, Rezistenta, Iluminari….Ma bintuie inca ecuatia lui Shrodinger in forma temporala si atemporala, infasurarea in toba si in pas scurtat, diagrama de functionare cuplu-turatie la masina de curent continuu, ecuatia de functionare a generatorului sincron, incalzirea locului ingust, usol-ul, tiristoarele si ecuatia de generare a elipsoidului de roatatie. Si inca multe altele.
Si va asigur dragi profesori si…bai colegi, ca nu mi-am mai aruncat ochii pe o carte de specialitate de 25 de ani.
Dar nu banuiam noi cind stateam sa intram la examene sau cind chiuleam la Butoias si Cina ca viata o sa ne loveasca atit de surpinzator cu evenimente care sa ne faca sa uitam ca poate am vrut sa devenim membrii de partid communist, ce am vrut sa ne casatorim la virste fragede ca sa urcam pe lista la repartitii si ca visul de aur al tinarului inginer era negatia de la fabrica sau transferul in interes de serviciu in Centrala.
Am vrut sa devenim ingineri care sa stie cu ce se maninca meseria asta si daca nu ca sa proiectam motoare, transformatoare sau generatoare , macar sa stim sa nu bagam degetele in priza, ca nu vom lumina si sa schimbam un bec acasa cind ne cere asta imperios partenerul de viata. In final am ajuns ingineri care facem, multi dintre noi, alte meserii, invatate la scoala vietii avind la baza o zicere de mare importanta:
“Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rida, spune-I ce planuri ai de viitor”
Asa ca iata-ne aici ducind in circa 25 de ani de viata in care, in ciuda schimbarilor din societatea in care traim , am purtat cu mindrie titulatura de inginer chiar daca am lucrat in comert, asigurari, mass-media, constructii, medicina, resurse umane, alimentatie publica sau horticultura. Asta ne arata cit de bine am fost de fapt pregatiti pentru viata, pentru actiune si pentru supravietuire. Si in toate astea ne-am pus la bataie totusi, toate cunostintele pe care le-am dobindit in anii de facultate si care desi au ramas de multe ori in subconstient, ne-au dictat modul de gindire, felul in care am abordat problemele si metoda de rezolvare. Si totul a pornit de la intransigenta dar si caldura unor profesori pe care si acum ii amintim cu drag in jurul unui spritz, despre care povestim copiilor sau celor mai tineri ca noi, carora incercam sa le inoculam in constiinta nevoia de a invata. Si asta pentru ca noi stim ca in ciuda copiutelor, a sanjeurilor, a suflatului si al servitelor, facultatea asta a fost grea si n-am trecut prin ea ca gisca prin apa.
Haideti sa recunoastem cu totii ca ne-a folosit la ceva, chiar daca acum, daca am avea de ales, in noua societate in care traim, poate am alege sa facem altceva. Dar in vara lui 1982, noi toti cei prezenti am ales ce era cel mai bine pentru noi fara sa banuim ca nu vom stii poate niciodata de ce nabla ori nabla egal laplacian.
Acum, dupa 25 de ani, nu ne ramine decit sa multumim acestor profesori care ne-au format, ne-au indrumat si ne-au dus la liman printr-o perioada a vietii in care am avut realmente nevoia de un fir al Ariadnei, care sa ne calauzeasca in afara labirintului in care singura lumina parea a fi carnetul de partid. Dar uite ca s-a dovedit ca adevarata stea calauzitoare a fost formata din acei multi ani in care binomul profesor – student a functionat indiferent de frigul din amfiteatru, de baza materiala precara si de intunericul din case cind invatam pentru sesiune.
Si vreau sa mai stiti dragii nostrii dascali, ca sint printre noi unii care nu s-au lasat dusi de val si care chiar isi fac meseria asa cum ne-ati invatat, care duc mai departe renumele unei scoli de exceptie, crescuta pe umerii unor profesori de exceptie. Canada, Noua Zeelanda, Germania, Australia, Thailanda, si multe alte tari stiu de dumneavaostra, prin mintea si miinile unor ingineri romani pentru care nu veti fi niciodata niste anonimi. Sinteti si veti ramine repere ale multor existente, ale multor constiinte si mai ales acum dupa atitia ani, fundatiile atitor amintiri.
