Să instituim premii pentru eleganţă in politică
Politica mă interesează atât cât îmi pemite statutul de telespectator. Mă uit la televizor din ce în ce mai puţin pe canalele de ştiri, din cauza nivelului extrem de scăzut al limbajului şi al atitudinilor celor care participă.
Dezbaterile sunt, de fapt, concursuri în care fiecare încearcă să găsească cele mai murdare metode de a jigni sau umili pe câte cineva, coborând nivelul discuţiilor la minimul acceptat de către CNA sau câteodată puţin sub. Vezi amenzile date diferitelor televiziuni. Se utilizează termeni la limita decenţei, adresări impardonabile, cuvinte jignitoare, atitudini de neconceput în urmă cu 10 ani.
Degradarea continuă a discursurilor din Parlament se regăseşte printr-o translatare pe orizontală în studiourile televiziunilor, în declaraţiile politice, în interviuri. Limbajul suburbiilor, al cartierelor rău famate, al inculţilor şi al needucaţilor invadează media, politicul, se ridică fetid şi usturător din şanţuri, capătă o doză de normal prin utilizarea de către persoane publice şi se întoarce în societate la un nivel ceva mai înalt. În felul acesta ştacheta de fapt coboară, grobianul devine o normă uzuală şi societatea obişnuită deja cu acest nivel îl consideră acceptabil. Ne-am obişnuit cu "măi animalule", prostănac, "ţigancă împuţită", derbedeu, lichea, "băi cutare", zdreanţă, hahaleră, maimuţă. Unora li se pare normal ca lideri de partid să apară în public în uniforme naziste sau paramilitare, să se acuze de hoţie în direct la ore de maximă audienţă, să se catalogheze unii pe alţii de deturnări de fonduri pe un ton demn de Tomas de Torquemada, dar cu un trecut de Albă ca Zăpada.
Invectivele au ajuns până şi în gura unor politicieni sau oameni de televiziune de la care nu mă aşteptam la aşa ceva în urmă cu numai câţiva ani. Culoarea dată de intervenţiile domnului Gigi Becali la primele apariţii ale acestuia pe micul ecran a devenit banală şi deja este ca un film alb-negru pe lângă inventivitatea de curcubeu a politicului din ziua de azi. Nu-i de mirare că şi dânsul s-a alăturat tagmei şi a devenit printr-un procedeu mimetic aproape invizibil în peisaj. Sau, mai bine zis, greu de deosebit de ceilalţi. În felul acesta, tot politicul şi toţi formatorii de opinie, moderatori de talk-show-uri şi lideri de sindicat s-au aruncat cu capul în jos în mocirlă, complăcându-se în ea şi contribuind parcă cu plăcere la înnoroirea discursurilor. Dacă pe televiziuni le înţeleg din cauza nevoii de rating din partea devoratorilor de mizerii din societate, pe unii dintre politicieni n-am să-i înţeleg niciodată cum de se pot lăsa pradă principiului acţiunii şi reacţiunii atât de repede întorcând imediat mitocăniile primite la acelaşi nivel. Pesemne că abdicarea de la educaţie este extrem de facilă şi usurinţa demersului arată că, de fapt, mulţi au mitocănia în sânge.
Le trebuie doar o scânteie, un brânci ca să se dezbrace de caracter şi să-şi arate hidoşenia şi incultura şi apetenţa pentru suburban care există de fapt în ei. Nici unul n-a scăpat de tentaţia asta şi aproape că se întrec în această competiţie în care toţi sunt pierzători. Întrebarea care apare este dacă sunt dispuşi să accepte şi de la noi un astfel de tratament, pentru că e clar că între ei e permis, pentru că se află pe aceiaşi treaptă socială. Şi vreau şi eu să-mi spună cum s-ar simţi dacă le-am spune în faţă: "Băi zdrenţelor, sunteţi nişte derbedei". În plus, în acest moment am să institui un premiu, din banii mei personali, care va recompensa lunar eleganţa şi decenţa celui mai elegant şi decent om politic în urma sugestiilor cititorilor. Nu ştiu cum să-l înmânez, dar momentan stau liniştit, pentru că nimeni nu-l merită.
Dezbaterile sunt, de fapt, concursuri în care fiecare încearcă să găsească cele mai murdare metode de a jigni sau umili pe câte cineva, coborând nivelul discuţiilor la minimul acceptat de către CNA sau câteodată puţin sub. Vezi amenzile date diferitelor televiziuni. Se utilizează termeni la limita decenţei, adresări impardonabile, cuvinte jignitoare, atitudini de neconceput în urmă cu 10 ani.
Degradarea continuă a discursurilor din Parlament se regăseşte printr-o translatare pe orizontală în studiourile televiziunilor, în declaraţiile politice, în interviuri. Limbajul suburbiilor, al cartierelor rău famate, al inculţilor şi al needucaţilor invadează media, politicul, se ridică fetid şi usturător din şanţuri, capătă o doză de normal prin utilizarea de către persoane publice şi se întoarce în societate la un nivel ceva mai înalt. În felul acesta ştacheta de fapt coboară, grobianul devine o normă uzuală şi societatea obişnuită deja cu acest nivel îl consideră acceptabil. Ne-am obişnuit cu "măi animalule", prostănac, "ţigancă împuţită", derbedeu, lichea, "băi cutare", zdreanţă, hahaleră, maimuţă. Unora li se pare normal ca lideri de partid să apară în public în uniforme naziste sau paramilitare, să se acuze de hoţie în direct la ore de maximă audienţă, să se catalogheze unii pe alţii de deturnări de fonduri pe un ton demn de Tomas de Torquemada, dar cu un trecut de Albă ca Zăpada.
Invectivele au ajuns până şi în gura unor politicieni sau oameni de televiziune de la care nu mă aşteptam la aşa ceva în urmă cu numai câţiva ani. Culoarea dată de intervenţiile domnului Gigi Becali la primele apariţii ale acestuia pe micul ecran a devenit banală şi deja este ca un film alb-negru pe lângă inventivitatea de curcubeu a politicului din ziua de azi. Nu-i de mirare că şi dânsul s-a alăturat tagmei şi a devenit printr-un procedeu mimetic aproape invizibil în peisaj. Sau, mai bine zis, greu de deosebit de ceilalţi. În felul acesta, tot politicul şi toţi formatorii de opinie, moderatori de talk-show-uri şi lideri de sindicat s-au aruncat cu capul în jos în mocirlă, complăcându-se în ea şi contribuind parcă cu plăcere la înnoroirea discursurilor. Dacă pe televiziuni le înţeleg din cauza nevoii de rating din partea devoratorilor de mizerii din societate, pe unii dintre politicieni n-am să-i înţeleg niciodată cum de se pot lăsa pradă principiului acţiunii şi reacţiunii atât de repede întorcând imediat mitocăniile primite la acelaşi nivel. Pesemne că abdicarea de la educaţie este extrem de facilă şi usurinţa demersului arată că, de fapt, mulţi au mitocănia în sânge.
Le trebuie doar o scânteie, un brânci ca să se dezbrace de caracter şi să-şi arate hidoşenia şi incultura şi apetenţa pentru suburban care există de fapt în ei. Nici unul n-a scăpat de tentaţia asta şi aproape că se întrec în această competiţie în care toţi sunt pierzători. Întrebarea care apare este dacă sunt dispuşi să accepte şi de la noi un astfel de tratament, pentru că e clar că între ei e permis, pentru că se află pe aceiaşi treaptă socială. Şi vreau şi eu să-mi spună cum s-ar simţi dacă le-am spune în faţă: "Băi zdrenţelor, sunteţi nişte derbedei". În plus, în acest moment am să institui un premiu, din banii mei personali, care va recompensa lunar eleganţa şi decenţa celui mai elegant şi decent om politic în urma sugestiilor cititorilor. Nu ştiu cum să-l înmânez, dar momentan stau liniştit, pentru că nimeni nu-l merită.
