Dati-mi inapoi Drumul Taberei
A fost odata ca niciodata un cartier frumos. Construit conform legendei pe locul unde Tudor Vladimirescu si-a asezat tabara in timpul campaniei din 1821, cartierul a fost de la inceput o oaza de liniste, cu spatii largi si bulevarde late, cu multa verdeata si foarte curat. Prin anii 60-70 erau doar citeva linii de autobuze iar coloana vertebrala a transportului in comun era linia de autobuze 37 pe care niste masini Skoda cu burduf si o umflatura peste motor linga sofer isi faceau treaba cu stoicism. Mai erau si liniile de troleibuz 84, 93 si 90 care completau peisajul si cu asta gata. Dimineta si pe la prinz, din cind in cind treceau siruri de militari incolonati care cintau in drum spre poligon pe care noi copii ii insoteam pret de citeva intersectii. Printre blocuri, in zilele de vara, misunau mii de copii iar noi cei din C5 planuiam vesnicul razboi cu copii din C2.
Cartierul se termina acolo unde este acum Piata Moghioros. De acolo incepea cimpul. Apoi au inceput sa apara blocuri si de acolo. Orasul se extindea, se marea, exploda. Urmatoarea limita a fost strada Valea Oltului. De acolo incepea cimpul acum. Liniile de transport in comun s-au prelungit, au aparut noi puncte de reper. Masinile ITB-ului au inceput sa aiba numere din 3 cifre. Troleibuzul 84 intorcea la Indiana, 90 la Complex si la 205 era punctual final. In zare, peste Valea Oltului, se zarea Domnestiul, dar pina acolo, pe cimpul care parea infinit, pasteau oile iar peisajul era taiat in doua de tevile interminabile ce veneau de la CET VEST pina in oras. Prin 1975 s-a inaugurat parcul Moghioros, strandul 3 Ligheane iar printre blocuri au rasarit alte blocuri, plombe care au mai inghesuit cartierul dar nu i-au stirbit din liniste. Doar din verdeata i-au mai luat. Apoi totul s-a oprit. Drumul Taberei parea ca a ajuns la limitele lui de dezvoltare. Tot ce se mai putea face, era sa-l ingrijim, sa-l tinem curat, sa-l pastram intact.
Aberatia comunista de prin anii 80 l-a transformat intr-o imensa gradina de zarzavat. Oamenii isi ingradeau cite o palma de pamint si cultivau ceapa si castraveti. S-a terminat si asta si spatiile verzi au revenit la forma initiala.
Dupa vinzoleala din decembrie 89, Drumul Taberei s-a aglomerat. Dar nu copii isi disputa oazele dintre blocuri ci masinile. Tot mai multe, mai stapinitoare, mai impertinente, mai obraznice. Si bineinteles ca nevoia de urbanism a mai impins inca odata limitele. A aprut un subcartier, Brincoveanu, facut de ANL si Latin facut de niste private. Cimitirul de linga linia de centura este deja o priveliste banala pentru unii care nu se simt deranjati de vecinatatea raposatilor. Si bineintles ca si aici masinile fac legea.
In 1989 in Drumul Taberei erau si fabrici. Electrotehnica, Intreprinderea de masini electrice IMEB, Tricodava, Frigocom, Pumac, Rami Dacia. Acum sint niste terenuri goale sau niste mall-uri pe locul de unde altadata mii de oameni isi cistigau piinea muncind.
Pina acum doi ani era un cartier frumos chiar si asa aglomerat. Era sinistrat pentru ca intrai si ieseai din el foarte greu. 300000 de oameni cu masinile lor si transportul aveau la indemina doar patru cai de acces. Una prin pasajul Lujerului, una pe la Razoare, una pe Ghencea si ultima spre autostrada Bucuresti- Pitesti dar chiar si asa locuitorii erau multumiti si mindrii de cartierul lor. Acum totul s-a terminat.
Totul e o rana.
Au venit unii si ne-au promis ca daca facem sacrificiul sa suportam 3 ani un imens santier, plin de zgomot si praf, de utilaje si statii de betoane, de mormane de molozi si noroi o sa avem si noi metrou. Si ca sa ne panseze asteptarile si frustrarile au pus si niste afise mari pe care scrie ca peste 3 ani, de aici pina in centru vom face 5 minute.
Anul trecut pina si simbata la ora 7 dimineata zgomotul santierului ma trezea vioi.Nu ma deranja pentru ca simteam ca se avanseaza, merge, se intimpla.
Si mesajele erau de incurajare. “Avem bani pentru Magistrala 5”, “Lucrarile sint in grafic”, “Frezele intra sub pamint imediat” si tot asa…Aproape ce nu mai simteam nici o problema. Totul era perfect, tot santierul era o stare de tranzitie catre o lume moderna, catre modernism si viitor.
Acum totul a inghetat. S-a oprit. Nu se mai lucreaza. Nici macar nu ma intereseaza de ce. Stiu doar ca acum traiesc intr-o rana, printre mormane de pamint, utilaje abandonate si gropi imense, in noroi. Doar ma intreb mereu si mereu….Daca stiati ca nu aveti posibilitate sa va tineti de cuvint, daca stiati ca vreti sa ma supuneti unei torturi intinse pe ani multi de aici incolo, de ce ati inceput ?
Cui ii foloseste rana asta deschisa ?
Ce s-a obtinut ?
De ce ma chinuiti cu impotenta voastra ? De ce imi omoriti in continuare linistea si ma amagiti cu sperante desarte ?
Am dreptul si eu la un habitat normal ?
Dati-mi stimati guvernanti cartierul meu inapoi, cel in care am trait 49 de ani !
Cartierul se termina acolo unde este acum Piata Moghioros. De acolo incepea cimpul. Apoi au inceput sa apara blocuri si de acolo. Orasul se extindea, se marea, exploda. Urmatoarea limita a fost strada Valea Oltului. De acolo incepea cimpul acum. Liniile de transport in comun s-au prelungit, au aparut noi puncte de reper. Masinile ITB-ului au inceput sa aiba numere din 3 cifre. Troleibuzul 84 intorcea la Indiana, 90 la Complex si la 205 era punctual final. In zare, peste Valea Oltului, se zarea Domnestiul, dar pina acolo, pe cimpul care parea infinit, pasteau oile iar peisajul era taiat in doua de tevile interminabile ce veneau de la CET VEST pina in oras. Prin 1975 s-a inaugurat parcul Moghioros, strandul 3 Ligheane iar printre blocuri au rasarit alte blocuri, plombe care au mai inghesuit cartierul dar nu i-au stirbit din liniste. Doar din verdeata i-au mai luat. Apoi totul s-a oprit. Drumul Taberei parea ca a ajuns la limitele lui de dezvoltare. Tot ce se mai putea face, era sa-l ingrijim, sa-l tinem curat, sa-l pastram intact.
Aberatia comunista de prin anii 80 l-a transformat intr-o imensa gradina de zarzavat. Oamenii isi ingradeau cite o palma de pamint si cultivau ceapa si castraveti. S-a terminat si asta si spatiile verzi au revenit la forma initiala.
Dupa vinzoleala din decembrie 89, Drumul Taberei s-a aglomerat. Dar nu copii isi disputa oazele dintre blocuri ci masinile. Tot mai multe, mai stapinitoare, mai impertinente, mai obraznice. Si bineinteles ca nevoia de urbanism a mai impins inca odata limitele. A aprut un subcartier, Brincoveanu, facut de ANL si Latin facut de niste private. Cimitirul de linga linia de centura este deja o priveliste banala pentru unii care nu se simt deranjati de vecinatatea raposatilor. Si bineintles ca si aici masinile fac legea.
In 1989 in Drumul Taberei erau si fabrici. Electrotehnica, Intreprinderea de masini electrice IMEB, Tricodava, Frigocom, Pumac, Rami Dacia. Acum sint niste terenuri goale sau niste mall-uri pe locul de unde altadata mii de oameni isi cistigau piinea muncind.
Pina acum doi ani era un cartier frumos chiar si asa aglomerat. Era sinistrat pentru ca intrai si ieseai din el foarte greu. 300000 de oameni cu masinile lor si transportul aveau la indemina doar patru cai de acces. Una prin pasajul Lujerului, una pe la Razoare, una pe Ghencea si ultima spre autostrada Bucuresti- Pitesti dar chiar si asa locuitorii erau multumiti si mindrii de cartierul lor. Acum totul s-a terminat.
Totul e o rana.
Au venit unii si ne-au promis ca daca facem sacrificiul sa suportam 3 ani un imens santier, plin de zgomot si praf, de utilaje si statii de betoane, de mormane de molozi si noroi o sa avem si noi metrou. Si ca sa ne panseze asteptarile si frustrarile au pus si niste afise mari pe care scrie ca peste 3 ani, de aici pina in centru vom face 5 minute.
Anul trecut pina si simbata la ora 7 dimineata zgomotul santierului ma trezea vioi.Nu ma deranja pentru ca simteam ca se avanseaza, merge, se intimpla.
Si mesajele erau de incurajare. “Avem bani pentru Magistrala 5”, “Lucrarile sint in grafic”, “Frezele intra sub pamint imediat” si tot asa…Aproape ce nu mai simteam nici o problema. Totul era perfect, tot santierul era o stare de tranzitie catre o lume moderna, catre modernism si viitor.
Acum totul a inghetat. S-a oprit. Nu se mai lucreaza. Nici macar nu ma intereseaza de ce. Stiu doar ca acum traiesc intr-o rana, printre mormane de pamint, utilaje abandonate si gropi imense, in noroi. Doar ma intreb mereu si mereu….Daca stiati ca nu aveti posibilitate sa va tineti de cuvint, daca stiati ca vreti sa ma supuneti unei torturi intinse pe ani multi de aici incolo, de ce ati inceput ?
Cui ii foloseste rana asta deschisa ?
Ce s-a obtinut ?
De ce ma chinuiti cu impotenta voastra ? De ce imi omoriti in continuare linistea si ma amagiti cu sperante desarte ?
Am dreptul si eu la un habitat normal ?
Dati-mi stimati guvernanti cartierul meu inapoi, cel in care am trait 49 de ani !
Comentarii (3):
@Milosevici
"s-au spalat niste bani"
Poate ne luminezi si pe noi... cum se spala bani printr-un santier???
Ca asa am putea vorbi si de o actiune ascunsa de recuperare a unor dovezi privind vizite ale martienilor...
@Adrian Furnica
Poate ajuta asta:
http://www.realitatea.net/linia-de-metrou-dr-taberei-universitate-finantata-de-guvern-si-din-vanzarea-certificatelor-de-emisii_1145155.html
s-au spalat niste bani probabil si pana cand buba nu e destul de mare nu vine doctoru politic. vezi stuttgart 21 - construirea unei gari noi in stuttgart
Chiar dacă este 1 aprilie, am o veste dura: mai durează minim 10 ani, în purul stil romanesc! Păcat!
