Fotbalul se joacă în altă parte
Trebuie să recunosc că dacă de data asta televiziunile dau înapoi şi bagă mâna în buzunare pentru a-i salva scaunul lui Mitică Dragomir, îmi iau angajamentul să nu mă mai uit la nici o emisiune de ştiri sportive din România timp de un an, să zicem. Suma cerută de Liga Profesionistă de Fotbal este de departe una astronomică, dacă e să ne gândim la calitatea spectacolului oferit pe teren. Desigur, show-ul făcut pe sticlă de conducătorii de cluburi e mult mai spumos, înjurăturile mai variate decât cele de pe stadioane, porcăielile dintre ei sunt de mult peste orice scenetă umoristică, iar mesajele care se simt din spatele cuvintelor zugrăvesc o mafiotizare profundă a fenomenului. Toţi aceşti indivizi popularizaţi de-a dreptul obscen în prim planul vieţii sportive s-au înarmat cu un profund dispreţ faţă de suporteri, de culorile cluburilor, de palmaresuri şi de fenomen în general, mascând însă această atitudine în spatele sintagmei "fotbalul românesc" care în principiu ar trebui slăvit, curtat şi apreciat. În umbra organizaţiei învârt bani şi fac aranjamente eludând fiscul şi taxele cu ajutorul legilor strâmbe, în timp ce proştii se duc pe stadioane şi privesc la televizor un spectacol din ce în ce mai falit din punct de vedere sportiv, dar mai profitabil din punct de vedere material pentru ei. Nu-i bai, că şi televiziunile s-au înghesuit să îi ajute să se cocoaţe în conştiinţa suporterilor, să ocupe loc la masa popularităţii şi să îşi bată joc de toată lumea, în timp ce echipele lor îşi dau cu dreptul în stângul pe teren. Emblematic pentru situaţia creată mi s-a părut declaraţia lui Chevorchian de la Poli Timişoara, care ne-a ameninţat că în cazul ăsta nici ei, conducătorii, nu se vor mai prezenta la vreun talk-show făcând astfel dovada că şi ei conştientizează că murdăriile pe care le proliferează cu toţii la televizor sunt atât de importante, încât lumea nu mai poate trăi fără ele. Momentul e important. Normal ar fi ca televiziunile să se ţină tare, să nu mai pluseze cu nimic şi să-i trimită pe caraghioşii ăştia în camera de reflecţie unde să încerce să readucă spectacolul fotbalistic în slujba suporterului. Pentru că în ultimii ani "fotbalul românesc" a muncit numai pentru ei. Şi întrucât scotea destui bani ca să-mi fie nevoie şi de respectul suporterilor, s-a dus pe apa sâmbetei. Înglodat în stereotipuri de limbaj şi atitudini de tipul "echipa adversa şi-a dorit victoria mai mult", "arbitrul ne-a furat" şi "suporterii să vină la stadion ca să ne ajute", fenomenul s-a banalizat, animalizat şi schimonosit până la a deveni o palidă imitaţie a ceea ce se joacă peste hotare. Am ajuns să nu mai avem meciuri fără scandal, acuzaţii de blat, de furăciune, fără suporteri bătuţi şi fără vreun patron nemulţumit de rezultat. De ce să ne mai intereseze un fenomen care i-a îmbogăţit pe toţi oamenii din federaţie şi de la ligă, care i-a scos din anonimat pe toţi analfabeţii cu bani, care a ajuns o tribună de la care nişte băieţi ne cer socoteala pentru că suntem nemulţumiţi de prestaţiile lor? Fotbalul românesc nu mai este al nostru, nu se mai joacă pentru suporteri, pentru glorie şi onoare. Este al lor, banii care se învârt în interiorul fenomenului nu se regăsesc în performanţa, atitudinea indivizilor care se hrănesc din aceşti bani e sfidătoare şi se bazează pe iubirea spectatorilor faţă de sportul ăsta care în alte ţări e rege, iar la noi a ajuns pe post de bufonul regelui. Nu-i mai daţi fraţilor pe sticlă, nu le mai plătiţi vilele şi maşinile, nu le mai alimentaţi aroganţele agramate şi împăunarea. Performanţe oricum nu mai au, naţionala e un cuib de viespi în care cel mai plângăcios dintre antrenori pupă poala lui tăticu, care sare ca ars când e vorba de preaslăvit incompetenţa progeniturii, fotbaliştii se întrec să marcheze în cluburi, iar conturile li se îngraşă pe zi ce trece. Cine ar fi fost Gigi, Marian, Mititelu, Turcu, Borcea, Netoiu, Stan, Tata Jean sau Copos fără fotbal? Nişte nimeni cu bani. Ce ar fi făcut Mitică Dragomir dacă nu făcea fotbal? Fraierea pe alţii cu siguranţă. Mă bucur nespus că în sfârşit şi-au dat seama şi televiziunile că afacerea asta e proastă pentru ele şi bună pentru ei. Nu mai vreau să-i văd pe sticlă pe domnii ăştia, decât atunci când mai au şi ceva rezultate pe afară, când vor avea ceva de transmis coerent şi corect, şi când fotbalul românesc va deveni un sport nu o firmă de publicitate care promovează pe toţi analfabeţii. Poate aşa, în loc de spectacolul ieftin şi penibil al unor băieţi alergând după o minge, mai avem parte de ceva cultură. Iar la fotbalul adevărat ne uităm pe stadioanele din alte ţări.
