S-o împăiaţi pe Brigitte Bardot
O femeie a murit din cauza muşcăturilor unor câini vagabonzi. Ştirea e preluată pe telviziuni, oamenii discută, îşi dau cu părerea, spiritele se agită ca o furtună într-un pahar cu apă şi în trei zile totul va dispărea ca un fum. Acum câţiva ani un turist japonez a murit în urma muşcăturilor unui câine comunitar lângă clădirea Guvernului. Ştirea a făcut înconjurul lumii şi s-a stins şi ea. Câţiva indivizi chiar au vrut să adopte câinele ucigaş care pesemne ca o recunoştinţă a meritelor lui a primit şi un nume. Bosquito. Pe străzi rămân în continuare zeci de mii de câini fără stăpâni. Se plimbă fără să fie stingheriţi peste tot, împart ecosistemul cu oamenii care au devenit indiferenţi la această coabitare, se înmulţesc fără număr, intră în scările blocurilor, în canale, mor loviţi de maşini. Pe unii dintre noi îi muşcă. Pe copilul meu l-a muşcat acum câţiva ani un câine în parcul Herăstrău. Am fugit la Spitalul Colentina unde nişte asistente foarte drăguţe şi amabile i-au făcut vaccinul antirabic. Bineînţeles că am fost revoltat dar nu mi-a folosit la nimic. Am înghiţit în sec şi am plecat. Alţi oameni trăiesc cu senzaţia că fac un lucru bun şi hrănesc aceşti câini. Bietele dobitoace îşi conservă instictul ancestral şi îşi delimitează spaţiul în care trăiesc, îl marchează şi se luptă pentru el cum le dictează codul genetic. Anormal pentru un oraş european, zic eu. Undeva în subteranele societăţii civile nişte oameni, inexistenţi altfel în viaţa publică, se numesc apărători ai acestor animale şi se luptă fără nici un rezultat pentru dreptul la viaţă al câinilor fără stăpân, drept pe care aceştia oricum şi-l câştigă în fiecare zi de existenţă. Altfel, respectivele organizaţii şi oamenii care fac parte din ele sunt ca nişte fantome care în urma unor şedinţe de spiritism urban de tipul declaraţiilor prefectului Capitalei care spunea că trebuie eutanasiaţi câinii vagabonzi, apar şi devin activi. Dau declaraţii, se agită prin presă, apar la televizor şi când totul se opreşte dispar. Nici un argument care se naşte din filozofia de viaţă a cetăţii moderne, a oraşului şi a educaţiei urbane nu este valabil. Singura constantă care nu poate fi pusă la îndoială este dragostea pentru animale. Nu contează banii cheltuiţi pentru tratamente antirabice, medicii care se ocupă de pacienţii muşcaţi, bolile pe care le pot transmite animalele, nimic. Parcă văd că în curând asociaţiile pentru protecţia animalelor vor iniţia un proiect de lege prin care câinii vagabonzi vor câştiga dreptul la vot pentru că şi ei participă activ la viaţa oraşului. Mai mult decât atât, acestea pot fi considerate nişte fiinţe superioare pentru că au voie să omoare oamenii fără a fi pedepsiţi. Ştiu, ştiu se vor găsi imediat o mulţime de indivizi gata să sară în apărarea amărâţilor de câini, că nu e vina lor că s-au născut, că e obligaţia noastră să ne împăcăm cu hoardele de patrupede constituite în grupuri infracţionale ad-hoc care trebuie respectate şi ocrotite. Noi avem dreptul să fim muşcaţi, parazitaţi, să călcăm în fecale pe trotuare, să luăm purici şi căpuşe, să le dăm de mâncare şi să stăm ca nişte momii de frica organizaţiilor fantomă care ne pot da în judecată pentru rele tratamente aplicate maidanezilor. Dacă se întâmplă ca cineva să ia atitudine, goarnele lor sună de aici până peste hotare şi ne arată cu degetul, ne blesteamă şi ne obligă să plătim despăgubiri. Dacă te muşcă eşti de vină, dacă nu poţi dormi noaptea de lătrături eşti somnambul, şi dacă îţi faci dreptate esti criminal. Spuneţi asta şi rudelor femii care a murit ieri şi rudelor japonezului care a avut proasta inspiraţie să vină să o caute cu lumânarea pe lângă Guvern, miilor de cetăţeni plătitori de taxe locale şi impozite muşcaţi, copiilor care le e frică să se joace în parcuri. Spuneţi turiştilor străini care au curajul şi inconştienţa să ajungă la Bucureşti, că animalele astea sunt un bun naţional, iar primarului general (sau fiu de general) să treacă pe emblema oraşului şi un cap de câine. Şi pentru ca organizaţiile pentru apărarea câinilor să fie satisfăcute, să ne împăcăm cu gândul că în ritmul ăsta de înmulţire al maidanezilor, în cel mult 10 ani nu vom mai putea ieşi din casă noaptea din cauza haitelor periculoase. Mă gândesc oare dacă moare până atunci Brigitte Bardot pe cine o să aducă aştia la Bucureşti să ne mai dea o lecţie despre dragostea de animale? Sau o împăiază şi o mumifică pe post de sperietoare ?
Comentarii (5):
Cainii nu au ce cauta pe strada. Cei care pretind ca sunt iubitori de caiini (nu de animale, pentru ca aia sunt o alta categorie) ar trebui sa se gandeasca (dar nu au cu ce!) ca nici pentru javre nu e bine sa stea pe strada unde sunt supusi la tot felul de pericole. Rog bonavii psihic, obsedatii de caiini, ONG-urile de profil sa nu-mi impuna mie, cetatean platitor de taxe, sa ma las muscat de caini. Este dreptul meu la integritate, sanatate si viata! Pentru ca suntem un stat sarac si pentru ca numarul lor este urias trebuie eutanasiati. Nu vreau ca pe banii publici sa fie crescuti caini atata timp cat oamenii strazii mor de foame si nu au adapost. Javrele au ajuns in strada, nu din vina mea (a noastra) ci din vina \"iubitorilor de animale\"- asa cum le place sa se intituleze, ii cresc in casa, ii lasa sa se inmultesca in nestire si apoi ii arunca in strada. Cunosc cazuri concrete!
Buna ziua
Imi este imposibil sa nu raspund la acest articol plin de ura si de egoism din partea acestui \'om\' Adrian Furnica.
In primul rand dle. Adrian, as convietui cu acest caini, \'\'scursorile societatii\'\' oricand, decat cu oameni ca dumneata. In al doilea rand, as dori sa va spun dle. Adrian ca nu vorbesc asa din senin, ci am toate motivele sa urasc cainii, dar nu o fac, deoarece sunt om si pot sa gandesc si sa imi dau seama a cui e vina. Am 32 de ani si am fost muscata de doua ori de caini. O data din vina mea, alta data pur si simplu am fost atacata de o haita de caini din senin. Am dat fuga la doctor, am facut vaccinul, mi-am pansat ranile si nu m-am dus in strada ca sa omor cainii, nici macar pe cei care m-au atacat din senin. V-ati aflat vreodata in situatia sa va fie asa de foame si asa de frig si asa de sete asa incat sa simtiti ca va prabusiti, ca nu mai puteti merge, ca nu mai puteti gandi? Binenteles ca nu, dar acesti amarati ai sortii simt aceste lucruri in fiecare zi, in fiecare moment al existentei lor. Pe langa acest fapt, va informez ca am 2 caini, iar la un moment dat pe unul cand il tundeam, l-am taiat, si l-am taiat extraordinar de adanc si de rau, binenteles, din greseala. Stiti ce a facut acesta faptura, domnule? Prima oara a tipat si a fugit din cauza socului, dar in urmatoarea secunda a venit si m-a lins si scheuna pe langa mine, ca si cum tot el ar fi facut ceva rau. Nu cred ca exista asemenea oameni dle. Adrian si ar trebui sa va fie rusine ca ganditi asa, iar daca nu va e rusine, viata va va invata ce inseamna umilinta si mila la un moment dat. Sa nu cerdeti ca va doresc asta, pentru ca mie mi s-a intamplat si mi-a fost extraordinar de greu. dar numai cand trecem prin ceva cu adevarat greu, invatam ce inseamna mila si pentru alte suflete. Imi pare rau pentru dumneavoastra. Ati trecut prin viata pana acum degeaba, nu ati invatat nimic din ceea ce ar trebui sa insemne om si umanitate.
Eu spun sa omologam o noua rasa de caini, Canis Urbanis si sa ne apucam de export. (poate asa scapam si de Bendeac)
